The Hunger Games: Catching Fire

     Dupa cum m-am asteptat, The Hunger Games: Catching Fire, la fel ca si romanul, a fost mai slab ca prima parte. In principal, din cauza povestii, iar in al doilea rand, din cauza diminuari subtilitatilor politice si sociale. Din fericire, filmul mi se pare mai bun decat romanul. Probabil din cauza faptului ca povestea romanului se pierdea usor, usor si parea din ce in ce mai tras de par, in schimb evenimentele din film au avut o continuitate mai buna, si o poveste mai slefuita.

     Nu pot sa spun ca i-am simtit lipsa lui Gary Ross, ca regizor, deoarece Francis Lawrence a facut o treaba buna, iar stilul nu mi s-a parut foarte diferit. Desi predomina cadrele prim-plan, tremurul usor al camerei a disparut si imaginea nu mai are aceelasi stil de emisiune TV careii oferea mai multa profunzime cadrelor. Scenele de actiune, bine regizate, tin in tensiune spectatorul, si se pare ca Lawrence se pricepe putin mai bine ca Ross la scenele de urmarire. Dar, cam atat. Nimic profund, o poveste cu picioarele la nivelul pamantului, nici in, nici deasupra.
     Scenariul e bine adaptat dupa carte si reuseste sa surprinda esentialul, fara sa plictiseasca cu detaliile suplimentare ale cartii care faceau povestea sa se clatine. Din pacate, subtilitatile politice nu prea au mai avut loc printre scenele de actiune. Mi-a parut rau sa vad ca nu au mai fost momente emotionante, iar vizita in districte a fost pusa pe repede-inainte.
     Nu prea s-a mai pus accentul nici pe personaje. Cateva caracterizari indirecte si cam atat, nimic conturat concret, fiecare personaj axandu-se pe o gama restransa de calitati si defecte. Nu au reusit sa ilustreze prea bine nici cosmarurile lui Katnis.
     Cel mai mult mi-a placut la scenariu faptul ca a reusit sa continue povestea mai bine decat a facut-o romanul si ca scenele tensionate au fost bine scrise. Putin exagerat pe ici, pe colo, dar in mare, bunicel.
     Cand vine vorba de actori, numai Jennifer Lawrence iese in evidenta. In rest, intepretari mediocre, specifice filmelor comerciale. Ma asteptam ca Jennifer sa se respecte dupa bine meritatul Oscar, dar asteptam o intepretare ceva mai buna, peste medie si din partea lui Josh Hutcherson, care a demonstrat ca are talent inca de mic. A nu se intelege gresit; la intepretat bine pe Peeta, dar simt ca se putea mai mult. Mi-a placut personajul lui Finnick Odair, dar actorul Sam Calfin nu a avut indeajunsa carisma incat sa ii imprumute si personajului sau.

     Pe partea tehnica filmul a arata bine spre foarte bine. Sunt de acord cu cei care nu agreaza animale CGI in filme. Maimutele arata destul de fals in comparatie cu restul filmului. Desi ar fi stors si timpul, si banii producatorilor, o echipa de efecte speciale de rangul celei din Life of Pi ar fi fost o alegere potrivita.
     Locatiile arata fantastic. De la padurea din Districtul 12, pana la padurea tropicala din arena, totul a aratat extrem de realist. Mi-au placut si culorile, care alternau intre cenusiul Districutului 12 si verdele arenei, dar si amestecul de culori din Capitoliu. Mi-au placut si cadrele largi, care prezentau locatiile, dar si filmarile prim-plan care evidentiau faptul ca machiajurile si costumele au fost tratate mai cu atentie decat partea artistica.
     Un lucru pe care nu l-am inteles, este de ce coloana sonora compusa din 15 melodi create special pentru film nu a fost folosita in totalitate? Cred ca doar 2 sau 3 cantece s-au facut auzite in film, in afara de cele de la final, bineinteles.

    Una peste alta, Catching Fire chiar mi-a placut. Nu asa de mult ca primul, dar e cu siguranta un film de vazut la cinema si il recomand nu doar ca pe o distractie de week-end, ci si ca pe un film care are cate ceva de spus despre societate si politica (desi din pacate, nu indeajuns de multe), dar si ca o poveste destul de buna despre ambitie si curaj.

Regie: 8
Scenariu: 8
Actori: 8
Atmosfera: 9

Nota: 8